Comentariile oficialilor de la Casa Albă cu privire la decizia luiTrump în privința Ierusalimului

Comentariile oficialilor de la Casa Albă cu privire la decizia președintelui Trump în privința statutului Ierusalimului

Comentariile oficialilor de la Casa Albă cu privire la decizia luiTrump în privința Ierusalimului

Unii dintre oficialii de la Casa Albă admit că decizia președintelui Statelor Unite ale Americii de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului poate dăuna considerabil, cel puțin pe un termen scurt, procesului de pace între Israel și Palestina.
Doi oficiali de la Casa Albă, care au solicitat anonimatul, într-un interviu acordat canalului CNN au atras atenția asupra atmosferei negative în regiune  care poate fi cauzată de decizia lui Trump.
Unul dintre ei, evaluând procesului de pace din Orientul Mijlociu, a spus
"Suntem pregătiți pentru deraierea procesului, care va urma, însă sperăm că va fi temporară. Sunt sigur că va fi temporară."
Oficialul, notând că echipa care se ocupă cu procesul de pace din Orientul Mijlociu după declarația lui Trump încă nu a discutat subiectul cu colegii palestinieni, a subliniat că anunțarea deciziei cu privire la Ierusalim de către președintele Statelor Unite după încheierea  unui posibil acord  israeliano-palestinian ar dăuna mai puțin acest acord posibil.
Celălalt oficial a comentat: „Această decizie va crea confuzii pe termen scurt, dar sperăm că va fi de folos pe termen lung.“
Oficialii au declarat că admiterea de către Casa Albă, că decizia lui Trump cu privire la Ierusalim va afecta procesul de pace din regiune, este un fapt foarte important.
Totodată Președintele SUA, Trump, după proclamarea de ieri a Ierusalimului drept capitală a Israelului, a susținut că este o decizie întârziată și va aduce o contribuție pozitivă la procesul de pace între cele două țări.
Reamintim că ieri Donald Trump a anunțat că SUA recunosc orașul Ierusalim drept capitală a statului Israel și  a cerut Departamentului de Stat al SUA să înceapă pregătirile pentru a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.



Ştiri din aceeaşi categorie